Spitalul Moinesti, in sarbatoare

Spitalul Moinesti, in sarbatoare

Municipiul Moinesti gazduieste in intervalul 24-27 iulie cea de-a treia editie a “Zilelor Medicale ale Spitalului Municipal de Urgenta Moinesti”, eveniment care reuneste sute de cadre medicale din centre medicale universitare din toata Romania dar si din strainatate. Evenimentul a fost organizat in colaborare cu Autoritatea de Sanatate Publica Bacau, Colegiul Medicilor Bacau si Universitatea de Medicina si Farmacie “Gr. T. Popa” din Iasi. Programul manifestarii a inceput joi dimineata cu un curs sustinut de Ordinul Asistentilor Medicali din Romania, urmat de o sesiune stiintifica pentru asistenti, un pelerinaj la moastele Sfantului Pantelimon si o expozitie foto intitulata “Acasa, in tara sfanta”. Ziua de ieri a debutat cu demonstratii operatorii, urmate de deschiderea festiva a evenimentului si o masa rotunda cu tema “Drumul catre integrarea europeana a spitalelor”. Astazi, activitatile se vor muta la Slanic Moldova, unde vor avea loc o sesiune stiintifica (“Actualitati in terapeutica medicala”) si o cina festiva. Momentele finale ale evenimentului se vor desfasura maine dimineata, tot la Slanic Moldova.

25 Iul 2008 || de Alin Leanca in cotidianul “Observator de Bacau”