Zilele Medicale ale Spitalului Moinesti” s-au constituit intr-un eveniment de mare succes

Eveniment medical cu ecouri europene, la Moinesti
October 13, 2010
La Moinesti, dr. Cotirlet a reusit o dubla performanta
October 13, 2010

Spitalul Municipal de Urgenta Moinesti, in colaborare cu Autoritatea de Sanatate Publica Bacau, Colegiul Medicilor Bacau si Universitatea de Medicina si Farmacie Gr.T. Popa din Iasi, a gazduit in perioada 24-27 iulie cea de-a treia editie a “Zilelor Medicale ale Spitalului Moinesti”.

Manifestarea, devenita de acum traditionala, a fost nu numai un prilej de reunire stiintifica, dar si de adevarata sarbatoare medicala, atat pentru cadrele medicale din spitalele si centrele universitare din tara, cat si din strainatate. Programul actiunilor a debutat pe 24 iulie, cu un curs si o sesiune stiintifica pentru asistentii medicali, urmat de un pelerinaj la moastele Sfintului Pantelimon, aduse la bisericuta din lemn din curtea spitalului, lacas care poarta hramul acestui sfant, considerat si ocrotitorul spitalelor.

Pe 25 iulie, renumiti medici din tara si strainatate, impreuna cu o echipa de doctori din spital, au efectuat cinci interventii chirurgicale demonstrative. In premiera pentru Spitalul din Moinesti, reputatul Prof. Dr. Antonello Forgione, de la Institutul de Chirurgie de la Strasbourg, a executat o operatie laparoscopica de colecist, dupa care a urmat deschiderea festiva a manifestarii, la care au participat pe langa cadrele medicale si reprezentanti ai autoritatilor locale si judetene. Dupa incheierea discursurilor oficiale, toti cei prezenti au participat in curtea spitalului la dezvelirea unei impozante statui de bronz, intitulata “Inger de Cucuteni”. Aceasta a fost adusa special pentru evenimentul de aici si donata spitalului de catre dr. Romeo Dumitrescu, cetatean canadian de origine romana, presedinte al Fundatiei “Cucuteni pentru mileniul III”. Sesiunea de comunicari a fost deschisa cu tema “Drumul catre integrare europeana a spitalelor”.

Activitatile zilei de 26 iulie au fost mutate la Pensiunea “Montana” din statiunea Slanic Moldova, acolo unde toti invitatii au avut parte nu numai de conditii dintre cele mai bune, dar si de un cadru natural deosebit de reconfortant pentru un program atat de incarcat. “In cadrul conferintei internationale desfasurata pe parcursul celor trei zile, nume sonore ale medicinei romanesti si straine au sustinut un numar de 64 de lucrari stiintifice pe diverse teme medicale, ceea ce a si dus in final la creditarea acestei manifestari cu 18 puncte de educatie medicala continua. A fost prezent printre altii si Prof. Dr. Mircea Beuran, membru al echipei de chirurgie robotica din cadrul Spitalului Clinic de Urgenta Floreasca din Capitala. Tin sa multumesc pe acesta cale tuturor organizatorilor si in mod special lui Costica Popa, administratorul pensiunii Montana, doctor si el, dar in turism, atat pentru conditiile oferite, cat si pentru minunata seara de sambata, pe care cei peste 200 de invitati, au gustat-o din plin”, a declarat, Dr. Adrian Cotirlet, managerul Spitalului Moinesti.

28 Iul 2008 || in “www.medicalmanager.ro”

Comments are closed.