17 septembrie – Ziua Mondială a Siguranței Pacientului 2020

Jurnalul de chirurgie nr 3 din 2020
September 17, 2020
Licitatie privind inchirierea a 4 spatii destinate amplasarii de automate pentru bauturi calde si cafea
September 22, 2020

 

În perioada 14-18 septembrie Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate (ANMCS) declară ca fiind “Săptămâna Siguranței Pacientului în România”.

Ziua Mondială a Siguranței Pacientului 2020 are ca temă: “ Siguranța lucrătorilor din sănătate: o prioritate pentru siguranța pacientului”. Tema a fost stabilită de OMS după ce pandemia de SARS-CoV-2 a dezvăluit provocările și riscurile uriașe cu care se confruntă personalul medical, de la infecții asociate asistenței medicale, la stigmat, boli și chiar deces.

Inițiativa ANMCS vine în continuarea campaniei de anul trecut dedicate siguranței pacientului, după ce în cadrul celei de-a 72-a Adunări Generale a OMS, s-a stabilit că, începând din 2019, ziua de 17 septembrie să fie declarată  Ziua Mondială a Siguranței Pacientului.

Pe data de 17 septembrie Spitalul Municipal de Urgență Moinești s-a alăturat Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate  și celorlalte unități sanitare în continuarea campaniei  dedicate siguranței pacienților. Pacienții trebuie sa beneficieze de un mediu sigur și un act medical de calitate printr-o colaborare strânsă între fiecare pacient, familia acestuia și furnizorii de servicii medicale.

În această săptămână, atât personalul medical, cât și orice persoană care apreciază munca depusă, a marcat acest eveniment cu ajutorul culorii portocaliu, simbolul acestui eveniment.

Vă mulțumim!

 

Comments are closed.