Asistenta-spirituala

Biserica „Sfantul Mare Mucenic si Tamaduitor Pantelimon”

In anul 2002, la initiativa Domnului Doctor Adrian Cotarlet si cu binecuvantarea Prea Sfintitului Dr. Ioachim Bacauanul, arhiereu vicar al Episcopiei Romanului, s-a amenajat un mic paraclis in cadrul spitalului unde bolnavii sa se poata ruga, sa-si aline suferintele si sa capete rabdare si sanatate.

Astfel, pe data de 27 iulie 2002, de ziua Sfantului Pantelimon, a fost

sfintit paraclisul, iar ca preot, duhovnic al asezamantului, a fost numit si hirotonit tanarul teolog Gheorghita Turcu.

In activitatea desfasurata amintim construirea si sfintirea troitei din fata paraclisului in ziua Sfantului Pantelimon in anul 2006 de catre Prea Sfintitul Ioachim Bacauanul.
Conditiile, totusi improprii, de a savarsi sfintele slujbe in mica incapere, a facut ca trei oameni ai lui Dumnezeu, in numele Sfintei Treimi, Prea Sfintitul Ioachim Bacauanul, Domnul Doctor Cotirlet si Domnul Primar Ailincai, sa ia initiativa de a construi o biserica.

Sfintirea locului bisericii a avut loc pe data de 20 iulie 2007, de sarbatoarea Sfantului Ilie, in incinta spitalului.

Lucrarile la fundatie au inceput pe 22 noiembrie 2007, fiind placata cu piatra de Slanic, iar in luna februarie 2008 a fost ridicata biserica de lemn in stil maramuresean de catre firma „Rustic” din Baia Mare.

In duminica Floriilor, 20 aprilie 2008, s-a sfintit biserica cu hramul „Sfantul Mare Mucenic si Tamaduitor Pantelimon” de catre Prea Sfintitul Dr. Ioachim Bacauanul.

In turla bisericii s-au amplasat doua clopote, de 80, respectiv 120 kg, turnate la firma „Ciocan” din Baia Mare.
Fondurile necesare ridicarii bisericii au venit din partea Consiliului Local, sponsori, donatori si binefacatori.

Catapeteasma este lucrata din lemn de stejar de catre Prof. Dan Pintilie, iar icoanele de pe ea sunt pictate de catre Maestrul Mihai Chiuaru.

Primul hram al bisericii, 27 iulie 2008, a fost sarbatorit in mod deosebit pentru faptul ca au fost aduse spre inchinare particele din moastele Sfantului Pantelimon de la Manastirea Durau cu binecuvantarea Inalt Prea Sfintitului Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei si a Prea Sfintitului Ioachim Bacauanul.

In aceste zile a avut loc si expozitia de fotoreportaj intitulata „Acasa, in Tara Sfanta” prezentata de doamna Luminita Patrateanu.

Cu binecuvântarea Preasfințitului Ioachim Băcăuanul și a Înalt Preasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei,  în anul 2009, de sărbătoarea Sf. Pantelimon, au fost aduse spre închinare la Capela spitalului Sfintele Moaște ale Sf. M.Mc. Gheorghe din Protopopiatul Hârlău.

În anul 2010  ne-am bucurat de prezența Sfintelor Moaște ale Sfinților Epictet și Astion de la Mănăstirea Halmyris,  Județul Tulcea,  primii sfinți români cunoscuți de pe teritoriul țării noastre.  Preasfințitul Visarion, Episcopul Tulcii  a binecuvântat ca două părticele din Moaștele celor  doi sfinți să rămână în Capela Sf.Pantelimon. Pentru a da cinstirea cuvenită Sfintelor Moaște, Domnul doctor Adrian Cotîtleț, Domnul primar Viorel Ilie și mulți credincioși au contribuit la confecționarea unei racle.

Preasințitul Ioachim și Preasfințitul Visarion au slujit Sfânta Liturghie arhierească de hramul capelei pe 27 iulie 2011, când au fost aduse spre închinare Sfintele Moaște ale Sfinților de la Niculițel, Zotic, Atal, Camasie și Filip.   La această sărbătoare, cei doi arhierei au sfințit Compartimentul de Primire Urgențe, clădire nou construită și dotată la nivel european.

Spitalul nostru, a fost vizitat marţi, 21 februarie 2012, de Preasfinţitul Ioan Casian de Vicina, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a celor două Americi, la invitaţia dr. Adrian Cotîrleţ, managerul spitalului şi membru în Adunarea Naţională Bisericească.

Pr. Turcu Gheorghe

Tel. 0234 362 520,  email: ghturcu@yahoo.com

Sfinte Mare Mucenic si Tamaduitor Pantelimon roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Program Liturgic

Link-uri crestin-ortodoxe: