Stimate pacient,

Având în vedere calitatea dumneavoastră de pacient,  va rugam  sa va exprimati opinia  cu privire la calitatea serviciilor oferite în cadrul Spitalului municipal de Urgenta Moinesti.
Atenţie! Opiniile exprimate de dumneavoastră în cadrul chestionarului trebuie să se refere doar la perioada in care ati fost internat.
Modalitatea de răspuns este de a bifa, la fiecare întrebare,  raspunsul care se apropie cel mai bine de perceptia  dvs.,
Acest demers are ca obiectiv îmbunătăţirea comunicării cu pacienţii şi creşterea calităţii serviciilor oferite în cadrul unităţii noastre.

Mentionam ca acest chestionar este confidenţial şi anonim şi vizează doar prelucrări statistice care au ca obiect înţelegerea opiniilor pacienţilor cu privire la calitatea serviciilor din  cadrul Spitalul Municipal de Urgenta Moinesti
Chestionarul poate fi completat si pe perioada internarii,  si depus, in momentul externarii,  în  cutia inscripționată ,,Opinia pacientului”, amplasată pe fiecare nivel al unitatii noastre.  

Vă mulţumim anticipat pentru implicarea dumneavoastră în acest demers.

 

    Gen

    Varsta

    Mediu de rezidenta

    Ultima scoala absolvita

    Starea civila

    Sunteti la prima internare ?

    Data ultimei internari

    Cand ati intrat ultima data in aceasta unitate, ce impresie v-ati facut ?

    Situatia din unitatea de primire, pe care ati descris-o, v-a modificat starea de spirit ?

    Cum ati ajuns sa apelati la internarea in spitalul nostru ?

    In cadrul acestei internari puteti spune ca:

    Cum apreciati pe o scala de la 1 la 5 atitudinea profesionala a personalului la primire ?

    Cum apreciati pe o scala de la 1 la 5 atitudinea profesionala a personalului pe tot parcursul internarii ?

    Cum apreciati pe o scala de la 1 la 5 ingrijirea acordata de medic ?

    Cum apreciati pe o scala de la 1 la 5 ingrijirea acordata de asistente ?

    Cum apreciati pe o scala de la 1 la 5 ingrijirea acordata de infirmiere ?

    Cum apreciati pe o scala de la 1 la 5 ingrijirea post-operatorie si ATI ?

    Cum apreciati pe o scala de la 1 la 5 calitatea meselor servite ?

    Cum apreciati pe o scala de la 1 la 5 calitatea conditiilor de cazare - salon (dotare, facilitati) ?

    Cum apreciati pe o scala de la 1 la 5 calitatea grupurilor sanitare (bai + WC) ?

    Cum apreciati pe o scala de la 1 la 5 curatenie in ansamblu?

    Tinand cont de cele mentionate mai sus, cat de multumit ati fost ?

    Daca ar fi nevoie de un serviciu medical disponibil in aceasta unitate, v-ati intoarce aici ?

    Dacă un apropiat, un prieten sau altă persoană ar avea nevoie de un serviciu medical despre care știți că este disponibil aici i-ați recomanda să vină?

    Dupa toata aceasta perioada petrecuta aici, care este lucrul pozitiv care va vine in minte ? Ce v-a placut cel mai mult ? *

    Dar negativ? Ce nu v-a plăcut? *

    NOTA:
    Colectarea informatiilor pe baza prezentului chestionar se face cu respectarea prevederilor art.12 din legea nr.667/2001 pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date, cu modificarile si completarile ulterioare.

    Loading