Blue Quarantine Story & Spitalul Municipal de Urgență MOINEȘTI
Spitalul Municipal de Urgență Moinești, Protopopiatul Moinești, reprezentat prin Protopop – P.C. Pr. Dr. Costel Mareş, doamna Luminița Pătrățeanu împreună cu invitații săi: actorul, regizorul și scriitorul Ghelu Radu Bogdan, studenta Karina Luncanu (interpreta unor piese muzicale emblematice pentru această perioadă a pandemiei), și cu sprijinul Consulatului din Insulele Canare, dar și cu respectarea măsurilor de prevenire și protecție stabilite de starea de alertă au organizat, în incinta spitalului nostru, marți, 30 iunie 2020, vernisajul expoziției Blue Quarantine Story.
Artiști renumiți, oameni de suflet, au reușit, ieri, prin culoarea penelului și a cuvintelor profesionist așezate pe liniile portativului muzical, să evidențieze cât se poate de obiectiv, sacrificiul personalului medical, care, în ciuda tuturor temerilor create de consecințele pandemiei create de virusul SARS-COV19, și-a urmat glasurile vocației profesionale, atît de bine și de corect,
Expoziția de la Moinești a reușit, să reunească, ecori pozitive atât din partea tuturor invitaților prezenți, și nu numai, dar mai ales a celor din Regatul Unit al Marii Britanii, al Basarabiei și al Italiei. Evenimentul de ieri s-a dorit a fi un moment de unitate, onoare și recunoștință invocat, la unison, față de „soldații în halate albe”, respectiv față de personalul medical al Spitalului Municipal de Urgență Moinești în vreme de pandemie, aici și acum.
A fost pentru noi o onoare să fim gazda unui astfel de eveniment, ne-am simțit mândri că am făcut parte din acest „proiect” . Am primit, cu mare plăcere această provocare, de a împărtăși vizual și auditiv, din responsabilitatea muncii colegilor noștri aflați în slujba bolnavilor și a suferințelor acestora, cultivând prin donațiile primite, unicitatea, frumusețea, modestia profesiei medicale.
Prof. Univ. Dr. Adrian Cotîrleț